Bebeluşii crescuţi în orfelinate au probleme de dezvoltare fizică şi psihică, potrivit unei cercetări realizate de câţiva cercetători americani de la Universitatea din Minnesota în şase orfelinate din România, publicat în Archives of Pediatrics & Adolescent Medicine.
Potrivit cercetătorilor, traiul în orfelinat poate afecta copiii nu doar psihic, ci şi fizic. Studiul arată că în timpul etapelor de dezvoltare timpurii cantitatea de afecţiune pe care o primeşte un copil afectează nu doar apetitul acestuia, ci şi modul în care glanda pituitară a creierului (responsabilă de creştere) secretă hormonii necesari dezvoltării.
Potrivit prof. Dana Johnson, care a condus studiul realizat pe 136 de bebeluşi cu vârsta de până în 21 de luni din şase orfelinate din Bucureşti, dezvoltarea copiilor îngrijiţi în astfel de centre instituţionalizate este încetinită. Jumătate dintre bebeluşii urmăriţi de cercetători au fost mutaţi în grija unor asistente maternale, aceştia înregistrând rapid o creştere în înălţime şi greutate, majoritatea ajungând la parametri normali în doar câteva luni.
Deşi aproape inexistente în SUA, orfelinatele sunt răspândite în Europa de Est, ţările asiatice şi sud americane. Potrivit cercetătorilor şi modul în care copiii interacţionează în aceste instituţii le poate aduce prejudicii. "În Europa de est şi în ţările asiatice copiii sunt separaţi pe categorii de vârstă. Orfelinatele sud americane au copii de vârste diferite, acest tip de mediu fiind benefic pentru ei", spune prof. Johnson.
Cercetătorul atrage atenţia că, deşi multe organizaţii internaţionale au avertizat că acest fel de îngrijire instituţionalizată este extrem de dăunătoare pentru copii, nu au fost făcute schimbări în politicile publice ale ţărilor care au acest tip de instituţii.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/bebelusii-din-orfelinate-au-probleme-de-dezvoltare-arata-un-nou-studiu-american_707821.html#ixzz1sVIKihCQ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu